Author: Stiri It

Marea Britanie a interzis echipamentele 5G ale Huawei pe teritoriul tarii

De-a lungul intregului an trecut, in contextul razboiului comercial dintre Statele Unite si China, telenovela cu Marea Britanie si Huawei a fost unul dintre cele mai importante atunci cand vine vorba despre subiecte tech in stransa legatura cu politica. Pentru ca anul trecut, Statele Unite au adoptat acel ordin executiv prin care au interzis de tot prezenta Huawei pe teritoriul tarii. Si le-a cerut aliatilor sai sa procedeze la fel. Unele tari, precum Australia, nu au intarziat sa ia exemplul americanilor si sa adopte aceeasi decizie de a interzice Huawei. Alte tari, precum Franta si Germania, care sunt, mai mult sau mai putin, intr-un conflict direct cu Administratia de la Washington (mai ales Franta, conflictul dintre Donald Trump si Emmanuel Macron luand amploare in ultima perioada de timp), au facut exact opusul. Marea Britanie era prinsa la mijloc, guvernul de la Londra luand in considerare si faptul ca serviciile celor de la Huawei pentru infrastructura 5G venea la preturi mult mai mici fata de ale celorlalti operatori. Pe toata durata lui 2019, insa, guvernul britanic a ezitat sa ia o decizie concreta in ceea ce priveste aceasta situatie. 

Dupa un 2019 plin de framantari in aceasta privinta, in februarie, premierul Boris Johnson a luat decizia de a permite celor de la Huawei sa lucreze in infrastructura 5G a tarii, cu acces limitat. A fost o decizie menita sa impace atat Statele Unite, cat si nevoia guvernului britanic de a nu angaja operatori care cereau preturi infinit mai mari pentru serviciile lor. Ei bine, se pare ca Marea Britanie a revenit asupra deciziei, iar, dupa 6 luni, guvernul de la Londra a decis sa interzica echipamentele 5G de pe teritoriul tarii. Secretarul pentru Cultura si Digital, Oliver Dowden, a comunicat decizia guvernului, argumentand faptuul ca noile sanctiuni impuse de SUA asupra companiei chinezesti, in mai, schimba cu mult datele problemei.

“Avand in vedere incertitudinea pe care acestea [n.r. sanctiunile] le creeaza in jurul lantului de aprovizionare al Huawei, Marea Britanie nu mai poate fi sigura ca va putea garanta securitatea viitoarelor echipamente 5G ale Huawei”, a spus Dowden in legatura cu aceasta decizie. Furnizorii telecom britanici vor trebui sa elimine toate echipamentele celor de la Huawei de pe teritoriul tarii pana in 2027. 

Aceasta este o victorie uriasa pentru Administratia Trump, care, dupa cum spuneam si mai inainte, a incercat sa-si convinga toti aliatii sa renunte la serviciile celor de la Huawei atunci cand vine vorba despre 5G. Secretarul de Stat de la Washington, Mike Pompeo, a declarat in cadrul lunii trecute ca “se intoarce roata impotriva celor de la Huawei, intrucat cetatenii din intreaga lume incep sa devina mai constienti de pericolul statului de supraveghere al Partidului Comunist Chinez”. Pentru guvernul britanic, insa, este o miscare ce ar putea avea repercursiuni, mai ales sanctiuni economice din partea Chinei, ceea ce ar fi un scenariu putin placut pentru o Mare Britanie care cauta sa stabileasca noi relatii comerciale post-Brexit. Ca sa nu mai mentionez si faptul ca lansarea 5G in Marea Britanie ar putea fi amanata cu un an. 

Skype Meet Now

Din cauza raspandirii coronavirusului, tot mai multe companii si-au trimis angajatii sa lucreze de acasa, elevii si studentii isi desfasoara activitatile in mediul online. De aceea, foarte multe persoane au nevoie de platformele de videoconferinte pentru a vorbit cu sefii, colegii, profesorii, dar chiar si cu persoanele dragi care se afla departe si cu care nu s-au mai vazut de foarte mult timp. Platformele au fost si sunt in continuare atat de utilizate cum nu au mai fost pana acum. Skype si-a intensificat serviciile gratuite de videoconferinte, numita Meet Now.

Acest nou serviciu, Meet Now, iti permite sa ai o videoconferinta sau chat fara ca macar sa ai un cont sau fara sa trebuiasca sa iti descarci aplicatia. Poate fi considerata ca o functie care sa concureze cu rivalul Zoom, care are o crestere foarte mare de inregistrari in continuarea, chiar daca a avut probleme in ceea ce priveste securitatea si confidentialitate in ultimul timp, din cauza fenomenului “zoombombing”, prin care diferiti hackeri intrau in diferite videoconferinte fara sa se sesize si pentru a folosi datele de care se vorbea la videoconferinte. 

Skype este detinut de Microsoft, care are la randul lui propria platforma de videoconferinte. Doar ca Meet Now de la Skype este mai potrivit pentru a vorbi cu prietenii, familia sau pentru intreprinderile mai mici, care cauta solutii de a-si desfasura sedintele si sa aiba costuri cat mai reduse. 

Meet Now este conceput mai mult pentru a fi utilizat de pe laptop sau de pe browser desktop. Daca vrei sa il folosesti de pe telefon vei avea nevoie sa descarci aplicatia, doar ca nu vei avea nevoie de un cont Microsoft. Toate functiile care sunt posibili pe Skype, sunt posibile si pe Meet Now, cum ar fi partajarea ecranului, inregistrarea unui apel, activarea functiei de a avea un fundal blurat si de a utiliza functia de chat. Link-urile nu au termen de expirare, de aceea poti sa le creezi din timp si sa le trimiti oameni pentru a se alatura conversatiei la o anumita ora. Atata timp cat ai linkul poti sa incepi conversatia fie ca l-ai creat, fie ca esti doar un participant. Link-urile pot fi utilizate si in viitor, nu trebuie sa creezi un link de fiecare data pentru o conversatie. 

Acceseaza pagina Skype Meet Now. Da click pe Creati o intalnire gratuita si va aparea un link. Incepe apelul apasat pe Start Apel. Te poti alatura fie cu un cont, fie doar ca invitat. Dupa aceea, trebuie sa dai click pe Join. 

Acestea fiind spuse, daca ai nevoie sa utilizezi o platforma de videoconferinta gratuita, poti sa utilizezi noua functie de la Skype, Meet Now, fara sa fie nevoie sa iti creezi un cont sau sa descarci aplicatia pentru a vorbi cu cineva.

Efectul coronavirusului asupra cumparaturilor

Din cauza coronavirusului tot mai multe persoane sunt constiente si responsabile si evita plimbarile inutile. Dar cumparaturile sunt necesare, doar ca si atunci cand mergi la cumparaturi este destul de periculos si aici se aplica regulile in ceea ce priveste distanta pentru a fi in siguranta. De aceea consumatorii apeleaza la solutiile care sunt mai putin riscante, la serviciile oferite de Apple Pay, la cele de la Amazon Go, drone de livrare si roboti, aceste tehnologii permite respectarea distantei sociale si sunt folosit de catre consumatori, mai ales in SUA. 

Magazinele care au si un site, au foarte mult de munca pentru ca majoritatea oamenilor abordeaza aceasta metoda de cumparaturi, fiind mai putin periculoasa, pentru ca ei nu vor fi nevoiti sa iasa pana la magazin. Comportamentul cumparatorilor s-a schimbat foarte mult in decursul acestor luni, devenind mai atenti, dezinfectant regulat suprafetele, dar ce se intampla atunci cand vii de la cumparaturi? Tu te speli pe maini, dar produsele trebuiesc oare dezinfectate? Aceasta este o intrebare adesea pusa de catre consumatori. In urma cu cateva luni nu ne intrebam daca trebuiesc produsele dezinfectate, fapt care indica o schimbare a comportamentului consumatorilor. 

In aceasta perioada este recomandata platirea cu cardul, decat cash. Tehnologia de contactless este atat de utila in aceasta perioada si trebuie sa o folosim cu desavarsire. In New York s-a introdus aceasta metoda si la metrou, pentru a nu fi nevoit sa atingi nimic. Si Apple Pay si Google Pay sunt acum atat de utile si nimeni nu ar fi crezut ca o sa aiba un asa succes, mai ales industria de plati s-a indoit cu privire la acest aspect, dar se para ca in contextul coronaviruslui s-a demonstrat contrariul. 

Dronele de livrare au cunoscut si ele succesul datorita acestei perioada, mai ales in SUA. Purtatorul de cuvant al Wing a spus ca aceasta tehnologie este foarte utila atunci cand oameni incearca sa diminueze contactul unii cu altii. 

Starship sunt niste roboti care livreaza si ei mancare si gustari si in perioad aaceasta s-au bucurat si ei de o crestere foarte mare a vanzarilor. Compania lucreaza din greu pentru a face cat mai multe modele pentru a ajuta cat mai multe persoane si nu este vorba despre comoditate, cei care au un astfel de robot nu sunt lenesi sau comozi, ei doar beneficiaza de un serviciu esential in aceasta perioada. 

Amazon Go este de asemenea o tehnologie utila, pentru ca iti permite sa cumperi produsul fara sa mai treci pe la case, trebuie sa scanezi produsul si sa il platesti cu telefonul.

Acestea fiind spuse, poti si tu sa profiti cat mai mult de aceste tehnologii in perioada coronavirusului pentru a te expune cat mai putin posibil riscurilor.

Fake AirPods

Cu totii stim cat de costisitoare sunt niste AirPods originale si sunt multe persoane care chiar au nevoie de ele sau pur si simplu isi doresc, dar faptul ca au un pret destul de mare trebuie sa se indrepte spre ceva mai accesibil buzunarului lor. Dar cand vine vorba de a lua niste casti fake, vine automat cateva intrebari legate de functionarea lor, asa ca in randurile de mai jos voi detalia specificatiile pe care o pereche de fake AirPods o au si este necesar sa mentionez ca ele costa doar 40 de lire sterline. 

Aceste AirPods sunt compatibile si cu Android, dar si cu Iphone, sunt wireless, au control vocal, bluetooth si un cip H1. Acestea sunt doar 40 de lire sterline, in timp ce perechile originale de Airpods-uri costa 200 de lire sterline si au aceleasi functii. 

Te intrebi daca ai putea sa le diferentezi pe cele fake de cele originale? Ei bine ele sunt foarte asemanatoare. Au aceleasi curbe, acelasi port de iluminare, au acelasi mecanism de deschidere si inchidere, ceea ce duce la o imitatie perfecta. 

De precizat este faptul ca modelul AirPods-urilor in culoarea negru mat sunt mult mai usor de zgariat in comparatie cu cele albe stralucitor. O diferenta destul de neimportanta in ceea ce priveste designul celor fake este faptul ca nu au metal, ci au plastic la sistemul de inchidere. Se conecteaza la Iphone in exact acelasi fel in care se conecteaza si AirPods-urile originale, dar se sesiseaza o mica diferenta, ci anume la configuratie unde se utilizeaza o pictograma a castilor putin diferita. 

AirPods-urile nu se conecteaza si nu functioneaza atat de bine la un telefon Android ca la unul Apple, ceea ce ar putea sa iti creeze un disconfort. 

O alta diferenta a AirPods-urilor fake este durata de viata a bateriei care este de 3,5 ore, fiind destul de slaba in comparatie cu cea a AirPods-urilor originale. Si cele fake iti permit sa accesezi Siri, Google Assistant si sa redai, sa pui pauza, sa opresti si sa dai play. 

O diferenta destul de importanta si care este si sesizabila este cea legata de sunet. Cand iti pui castile in urechi pentru a nu mai auzi ce se intampla in jurul tau, s-ar putea sa ai o surpriza si de fapt sa se auda in continuare ce se intampla in jurul tau. Totusi, la 40 de lire sterline nu te poti astepta sa ai o calitate cea mai inalta calitate audio. 

In ceea ce privesc apeluri, ele sunt foarte bune, iti spun cine te suna, dar cu un accent robotizat mai necunoscut. 

Acestea fiind spuse, daca nu iti permiti sa dai 200 de lire pe o pereche de AirPods-uri originale, cele fake sunt doar 40 de lire si sunt destul de bune, au functiile pe care le au si cele originale, doar ca au o calitate audio mai slaba.